Parfumuri originale de lux

Parfum de luxNe dorim să considerăm parfumul premiul suprem pe care ni-l putem oferi. Îl alegem, îl purtăm, îl simţim, atragem atenţia, captivăm şi seducem. Parfumul este un accesoriu obligatoriu care nu trebuie să lipsească din geanta noastră, indiferent de situaţie şi de momentul zilei în care ne aflăm. Oricât de bine am arăta, parfumul ne va ajuta să umplem acel gol necesar pentru ca el să rămână cu gândul la noi. De aceea, îţi voi prezenta câteva mici trucuri pe care probabil nu le ştiai despre parfumul tău şi care te vor ajuta să-l foloseşti corect.

 

1. Caută să ai cât mai multe variante
Parfumuri de firmaIdeal ar fi să ai la dispoziţie mai multe arome din care să alegi, în funcţie de momentul zilei, de sezon şi de ocazie. Pe timpul zilei, atunci când te afli la birou, la facultate sau la cumpărături, specialiştii recomandată un parfum uşor, cu esenţă fresh, în timp ce seara, atunci când ieşi cu iubitul în oraş sau mergi la vreun eveniment deosebit, poţi să aplici o esenţă mai tare, cu un miros mai pregnant. Ideal ar fi să ai patru sau cinci parfumuri diferite. Vezi aici o gamă impresionantă de parfumuri de lux, originale, precum Chanel, Gucci, Hermes, Dolce & Gabbana sau cele care poartă numele unor artiste cunoscute internaţional, precum Rihanna, Katy Perry, Shakira sau Beyonce.

2. Aplică-l în anumite zone
Parfumul nu se aplică pe tot corpul şi mai ales nu în cantităţi industriale. Nu vei face decât să pari vulgară atunci când umpli întreaga încăpere de mirosul persistent al parfumului tău. În schimb, dă-te în acele zone feminine şi delicate ale corpului, unde pielea este mai caldă şi aroma se va răspândi mai uşor: baza gâtului, decolteu, încheietura mâinii, spatele genunchilor. Totodată, nu este o greşeală dacă îl aplici doar prin păr, această metodă având avantajul că va păstra mai mult mirosul. Dacă te întâlneşti cu iubitul tău şi ştii sigur că îi place să te sărute pe gât sau după ureche, atunci mai bine eviţi aceste zone, întrucât parfumul îi va lăsa un gust amărui.

 

3. Contează cum îl aplici
Degeaba ai un parfum de calitate dacă nu ştii cum să îl aplici! Cum am menţionat înainte, un parfum nu trebuie aplicat în cantitate foarte mare. Poţi să îl pulverizezi în aer şi apoi să treci prin „norul” astfel format sau poţi să îl pulverizezi discret, pe zonele „fierbinţi” enumerate mai sus. Ai grijă ca pielea să fie curată înainte de parfumare pentru că mirosul să se impregneze cât mai bine în piele.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Iti plac rochiile prezentate pe site? Ti-ai cumparat un produs si ai fost incantata de el sau nu a fost conform cu dorintele tale? Lasa un comentariu si spune-ti parerea pentru a sti la ce sa se astepte viitoarele cumparatoare.

DeClub.ro